Povestea noastră

IAA 8199

Suntem Ionuţ şi Anca, iar dacă ai ajuns aici, îţi mulţumim.

Înseamnă că vrei să ştii mai multe despre Madre Pizza cu maia, afacerea noatră de familie, pornită de la o idee, câteva amintiri cu gust şi desăvârşită cu multă pasiune pentru mâncare sănătoasă. Aşa cum gătim şi acasă copiilor noştri.

Madre Pizza cu maia este locul de unde poţi comanda în Iaşi cea mai sănătoasă pizza pe un blat simplu copt din aluat pentru care folosim doar apă, făină, sare şi maia naturală (un amestec din apă și făină), aranjăm în proporţii de gust ideale, ingrediente bine alese.
Folosim doar mozzarella produsă 100% din lapte, sos de roșii, brânzeturi și salamuri aduse din Italia și legume proaspete. Fiecare preparat este gândit astfel încât să fie delicios, echilibrat şi hrănitor.

Descoperă reţetele noastre originale de pizza AICI!

Din cuptorul aragazului de acasă

Povestea Madre Pizza a început în anul 2014 atunci când Anca a participat la un atelier de pâine cu maia.
Am (re)descoperit astfel că două ingrediente atât de simple, precum făina şi apa, sunt responsabile pentru o savoare neaşteptată, pe care ne-am amintit-o îndată din copilăria petrecută la țară.

Am început să coacem pâine în familie, să frământăm şi să descoperim toate secretele unui aluat ce necesită răbdare şi perseverenţă. Gustul copturii este însă confirmarea că a meritat toată truda.
Aluatul fără drojdie, doar cu maia, este special. Sănătos și savuros.

De la pâine cu maia, la pizza cu maia nu a fost decât un pas, de uriaș. După nenumărate teste am reușit să integrăm aluatul cu maia în sortimente de pizza originale.

Validarea că suntem pe drumul cel bun am primit-o de la un eveniment caritabil în care am vândut pizza cu maia făcută de noi pentru a strânge o parte din fondurile necesare construcției sălii de sport a școlii copiilor noștri.

2016
2016
2017
2017

La cuptorul semi-profesional

Următorul pas a fost achiziționarea din banii proprii a unui cuptor semi-profesional.

Ionuț a perfecționat încontinuu rețeta pentru aluatul de pizza, iar în urma cursurilor specializate în domeniu cu Chef Vasile Vezeteu, a simțit că poate să transforme simpla noastră pasiune, în ceva mai mult, o afacere de familie.

Am prins curaj și am continuat să coacem pizza cu maia pentru evenimente sociale, petreceri private, am organizat ateliere pentru copii. Ne-a ajutat mult să căpătăm încredere şi mai multă în ideea noastră așa că ne-am pus planurile pe hârtie, și am depus proiectul de afaceri în cadrul unui program de finanțare Start-up Plus.
Am fost de două ori norocoși, proiectul ne-a fost acceptat și am primit mult sprijin de la coordonatori.

2018
2018
2019
2019

La cuptorul profesional din pizzerie

Iată-ne astăzi aici, pregătiţi să coacem pizza cu maia delicioasă, realizată manual şi cu pasiune, folosind cuptoare şi utilaje profesionale.
Maiaua noastră e răsfăţată – acordăm aluatului tot timpul de care are nevoie pentru maturare la rece, dospire la cald, pentru ca apoi să fii tu cel răsfăţat… de gust.

2022
2020

De ce am ales să investim timp și energie pentru a pregăti aluatul doar cu maia, fără drojdie?

Ei bine, pentru că, pe lângă gustul aparte și indicele glicemic scăzut, unul dintre secretele aluatului cu maia este că îți aduce numeroase beneficii digestive datorită probioticelor prietenoase pe care le populează în mod natural, dacă îl consumi regulat.

Te invităm să încerci produsele Madre Pizza cu maia și ne-ar bucura să împărtășești cu noi cât de mult ți-au plăcut AICI.

Pentru comandă, apasă AICI.
Este o oportunitate excelentă de a descoperi noi gusturi și a sprijini producătorii locali.

Îți mulțumim și te îndemnăm să guști bucurie pe felie de pizza cu maia!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *